În club, animatoarele au menirea de a distra constant publicul. Mişcările lor trebuie să invite petrecăreţii pe ringul de dans, ori la bar pentru a mai comanda ceva. Oricât de simplă ar părea, această “meserie” are secretele ei. Care sunt acestea, ne spune Diana, o apreciată animatoare a unui club bucureştean.
Are 23 de ani şi este din Cluj. A venit la studii în capitală, unde, spune ea, şi-a găsit „nu neapărat fericirea, cât decenţa”. Vorbim despre decenţa materială, bineînţeles, întrucât pe cea morală… „o are orice dansatoare, trebuie doar să ştii cum să nu depăşeşti limita…de fapt, trebuie să fii mereu la limită, altfel nu eşti interesantă.” Pentru publicul masculin, în general; pentru patronii cluburilor, în special.
Ce te-a determinat să te angajezi ca dansatoare?
Nevoia. Am început ca fotomodel…am lucrat cu o agenţie timp de câteva luni, până când am ajuns să mă satur…nu făceam decât să pozez din când în când pentru propriul portofoliu, cu fotografi de la agenţie. E greu în modelling. La scurt timp după ce am “demisionat”, am auzit de la o prietenă că cei de la Bamboo caută animatoare şi m-am gândit să încerc. Eu cred că mă mişc bine. (Zâmbeşte).
De ce e greu să răzbeşti în industria modelling-ului?
E destul de dificil să ajungi să prezinţi colecţiile celor mai celebri designeri români. Cel mai adesea, modelele care se remarcă în agenţiile de la noi sunt selectate pentru pictoriale în reviste glossy. Pe mine nu m-au ales să pozez pentru nicio revistă. Văzusem că e nevoie de pile şi în lumea asta, a modei. Dacă un editor de modă voia să facă un pictorial, vorbea cu un fotograf cu care mai lucrase; el, la rândul lui, alegea un model cu care mai lucrase şi tot aşa. Apoi se leagă uşor relaţiile, e greu să începi.
Ce a trebuit să faci pentru a fi aleasă ca dansatoare în Bamboo?
Am dat probe. Ne-au chemat pe mine şi pe încă 8 fete să <<încingem atmosfera>> într-o noapte, în club. Îmi amintesc că era plin localul, era o petrecere privată cu câteva sute de invitaţi. Am dansat pe Tiesto, pe Jennifer Lopez, Pussycat Dolls…vreo cinci ore…mă mişcam cum puteam eu mai bine. Transpirasem, aveam părul ud, aşa că l-am desprins de tot. Mi-am dat jos port-jartierele, pe scenă fiind. Auzeam câteva scandări de la bărbaţii de lângă ring. Ameţeam, dar prinsesem ritm, nu mă mai puteam opri. Atunci cred că am depăşit limita decenţei… A fost de bun-augur; am fost angajată a doua zi.
“Câştigam mai mult decât primea mama pentru o lună de muncă zilnică “
Cum se caracterizează “slujba” ta?
Dansez ameţitor câteva nopţi pe săptămână (râde)…şi iau bani cât să mă întreţin.
Cât câştigai la Bamboo?
Cam 200 de lei (noi) pe noapte, 300 în week-end. Uneori eram chemată şi în afara week-end-ului, deci era bine cu banii. Într-o lună, strângeam cam 3000, rareori vreo 3500 de lei – dacă erau multe petreceri în timpul săptămânii -. Nu era exagerat de mult, cum poate crede lumea că luăm noi, dansatoarele. Câştigam mai mult decât primea mama pentru o lună de muncă zilnică. Când mă gândeam aşa, mi se părea mult.
Totuşi, ai renunţat să mai dansezi în Bamboo. De ce?
S-a schimbat managerul şi mulţi angajaţi au fost înlocuiţi. Am plecat înainte să mă dea ei afară şi m-am angajat la Bellagio. Aici am ajuns prin nişte cunoştinţe, un fel de <<pile>> (zâmbeşte). Câştig 350 de lei pe noapte, în week-end. Acum lucrez şi ca promoter; de aici iau mai mult, în jur de 600 de euro pe campanie.
Studentă ziua, animatoare noaptea
Cum îţi împarţi timpul pentru a-ţi respecta toate responsabilităţile?
Uf…e cam greu…cu facultatea, în special. Am cam renunţat la ea…bine, nu m-am retras oficial, dar nu prea mai merg.
În primele luni ale anului universitar, am mers la toate seminariile, apoi pe la vreo două, alea mai importante. Nu e grea facultatea, mi-am permis să lipsesc în fiecare luni dimineaţa. Ajungeam acasă pe la 6, în fiecare week-end. Mă culcam, nici nu ştiu când adormeam. Dimineaţa mea începea undeva pe la 15:00.
Duminica, în club, sunt, de obicei, petreceri private de la care nu lipsesc niciodată. Luni e imposibil să mă trezesc. Ajunsesem să uit ce zi e, eram într-un week-end continuu. Aşa că am redus frecvenţa… (oftează resemnat).
Cât de mult îţi place ceea ce faci?
A ajuns un fel de rutină. Recunosc, la început eram fascinată. Aveam viaţă de noapte pentru care nu plăteam, accesul asigurat într-unul din cele mai tari cluburi…unde mai pui că mai şi luam bani pentru astea. Dar era obositor. Nu m-am putut angaja nici măcar part-time, în primele luni. Aveam colege dansatoare care-şi mai luaseră un job, dar nu ceva solicitant. Una vindea la o librărie, alta lucra ca promoter la Otopeni.
Acum nu mai dansez neapărat din pasiune, e mai mult rutină, cum spuneam. Chiar şi mişcările seamănă, de la o săptămână la alta. Am fost chiar mustrată de manager pentru asta. El vrea să impresionăm mereu publicul. Cam greu, având în vedere că muzica e cam aceeaşi.
Să fii animatoare într-un club de lux înseamnă să cunoşti oameni celebri
Cine sunt celebrităţile pe care le-ai întâlnit?
Uaa…multe. De la Andreea Raicu, Cătălin Botezatu sau Irina Schrotter, la Pepe, Adrian Mutu sau Monica Columbeanu. Asta dacă exclud DJ-ii.” Unii chiar i-au oferit băuturi gratis şi invitaţii în oraş. „Pe Adrian Mutu l-am întâlnit la o petrecere privată la care dansam. A vrut să mă cunoască, mi-a dat şampanie, m-a chemat a doua seară într-un alt club. Auzisem din presă de aventurile lui dese şi eram cam scârbită. N-am acceptat.
Am urmat-o pe Diana în Bellagio, într-o sâmbătă seara. Am intrat, pentru prima dată pe o poartă din spate, împreună cu alte trei animatoare.
Bodyguard-ul zâmbeşte mare şi şters, aproape fără să ne privească. Fetele fac la fel. Prima oprire e în culise, unde toate trei se dezbracă de blugi şi hanorac şi îmbracă hainele minimaliste de scenă. Simţind, parcă, privirea mea, una din ele spune: „Ne lasă să ne alegem hainele, dar toate-s aşa. Săptămâna trecută am purtat doar slip, un bolero din plasă şi pantofi de plastic. Să ne fi văzut de Halloween”, râde fata. Diana poartă boxeri roşii din latex, portjartiere şi ciorapi de plasă, ambele negre şi un sutien negru, tot din latex. Are mănuşi aurii din latex şi plasă şi sandale aurii cu toc de cel puţin 12 cm. Chiar îmbrăcată aşa, are ceva ce emană inocenţă…poate privirea ei şi părul şaten, ondulat, încă neciufulit.
A doua oprire este la bar, unde fetele comandă un whisky sec şi trei Black Russian. “Avem nevoie de energie şi de o doză de ameţeală”, spune Diana.
Apoi începe repetiţia. Scurtă, căci fac asta în fiecare săptămână şi s-au obişnuit una cu alta. „La început era competiţie…eram rivale”, râde Diana. „Uite”, continuă fata, „ştii clubul Amnesia,din Ibiza?Acolo mi-a promis un prieten că mă angajează. Animatoarele alea au un stil special…am furat şi eu câteva mişcări…pe Tiesto cu Nelly, uite-le….” Fetele schiţează un dans. Apoi altul şi altul…eu mă îndrept spre public, căci petrecerea pare să fi început.
Andreia – Cristina Ciobanu
Peretele Media 
Discussion
No comments yet.